Incidentele deosebit de violente care au avut loc săptămâna trecută la derby-ul Partizan Belgrad – Steaua Roșie Belgrad încă produc discuții în țara vecină. Jurnaliștii sârbi care se ocupă de investigarea cazului au produs explicații noi cu privire la măcelul din peluza celor de la Partizan, acolo unde două facțiuni ale galeriei gazdelor au fost implicate într-un conflict fizic care a lăsat în urmă mai mulți răniți și o multitudine de imagini terifiante. Potrivit jurnaliștilor de la Ekipa24 care citează, la rândul lor, surse din media sârbă și croată, o tabără a angajat mai mulți luptători croați pentru a provoca incidentele.
„Huliganii au fost angajați și plătiți pentru a provoca haos între fanii lui Partizan, miza fiind supremația între suporterii acestora. Desigur, lucrurile nu sunt legate doar de sport, ele au legături adânci în ceea ce înseamnă criminalitatea, traficul de droguri, influența politică și cea din club„, scriu jurnaliștii.
Mai mult, sursa citată dezvăluie faptul că întâlnirea între o parte a fanilor lui Partizan și mercenarii croați a avut loc la un hotel din Belgrad. Acolo a fost stabilit faptul că pentru „servicii”, croații care ar face parte din Split Kickboxing Club ar fi primit 10.000 de euro pentru intervenția în forță. Într-o cameră din hotelul la care a avut loc întâlnirea, autoritățile au găsit o scrisoare lăsată de unul dintre croați, un anume Ivan Miskovic de 18 ani. Acesta i-a scris iubitei sale un mesaj șocant: „Azi este o zi periculoasă, foarte periculoasă, așa că îți scriu pentru că nu știu cum se va termina. Poate voi primi doar câteva lovituri, dar cu siguranță voi da și eu mai multe. Îmi e teamă, dar nu voi renunța la asta„, ar fi scris croatul.
Lucrurile nu au mers prea bine pentru fanii lui Partizan care au apelat la serviciile luptătorilor croați. Gruparea Zabranjeni (Interzișii) împreună cu luptătorii croați a fost „masacrată” de ultrașii din Alcatraz, principalul grup de suporteri din peluza celor de la Partizan. Primii menționați, atacatorii, au fost arși cu torțele, bătuți și dezbrăcați de haine înainte să fie predați forțelor de ordine care au intervenit în conflictul din timpul partidei Partizan – Steaua Roșie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER